Deschide.md
Audit: Sistemul TETRA al Ministerului de Interne, blocat în litigii de peste 14 ani
De peste 14 ani, Ministerul Afacerilor Interne este implicat în litigii cu operatorii economici care au executat lucrările pentru crearea sistemului de comunicații TETRA, utilizat de Poliția de Frontieră și Serviciul 112 pentru comunicații operative. Deși infrastructura este folosită în activitatea statului, procedurile de recepție și transmitere a bunurilor nu au fost finalizate nici până în prezent. Constatarea se regăsește într-un raport de audit al Curții de Conturi unde se precizează că activele aferente infrastructurii TETRA, în valoare de peste 31 de milioane de lei, au fost puse sub sechestru, transmite IPN.