Alexei Cotorobai, acuzat de omorul unui bebeluş de zece luni, a fost condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare

Alexei Cotorobai, acuzat de omorul unui bebeluş de zece luni, a fost condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare
Alexei Cotorobai, bărbatul acuzat de omorul unui bebeluş de zece luni, comis cu 16 ani în urmă a fost condamnat definitiv la 25 de ani de detenție. Prin decizia din 28 mai 2026, Curtea de Apel Nord a respins apelurile formulate de apărare și a menținut integral sentința pronunțată de Judecătoria Orhei, sediul Central. Potrivit probatoriului, Cotorobai este acuzat că în urmă cu 15 ani a ucis un copil de zece luni, la Telenești, dar cazul a fost mușamalizat. Deși imediat după producerea evenimentelor au fost inițiate investigații, circumstanțele reale ale cauzei nu au fost pe deplin elucidate, iar persoana vinovată de comiterea infracțiunilor nu a fost trasă la răspundere penală. În anul 2024, în urma apariției unor informații și probe noi, Procuratura Generală a inițiat verificări ample privind circumstanțele în care a fost investigată cauza. Acestea au presupus verificarea materialelor acumulate anterior, administrarea de noi probe, audierea mai multor martori și desfășurarea unor acțiuni de urmărire penală inclusiv peste hotarele Republicii Moldova.
Citește articolul complet Înapoi