Andrian Gavrilița: Schimbările de taxare în domeniul energiei vor intra în vigoare după încheierea sezonului rece

Andrian Gavrilița: Schimbările de taxare în domeniul energiei vor intra în vigoare după încheierea sezonului rece
Eventualele modificări privind taxarea resurselor energetice vor fi aplicate doar după încheierea sezonului rece. Oamenii nu trebuie să se teamă de majorarea facturilor în această iarnă. Asigurările sunt date de ministrul Finanțelor, Andrian Gavrilița, în contextul în care proiectul politicii bugetar-fiscale prevede aplicarea cotei standard TVA de 20% pentru resursele energetice, inclusiv gaze naturale, energie electrică și energie termică, transmite IPN. „Din 1 ianuarie, nimeni nu va simți nimic. Nicio factură la energia electrică, la gazele naturale sau la energie termică nu se va schimba. Orice schimbări care vizează componenta energetică vor intra în vigoare după încheierea sezonului de încălzire. Să nu-și facă nimeni griji pentru iarnă”, a spus ministrul Finanțelor, Andrian Gavrilița, în cadrul emisiunii „În context” de la postul public de televiziune. Potrivit lui Gavrilița, autoritățile intenționează să atenueze impactul noilor măsuri prin intermediul mecanismului de compensații, astfel încât majoritatea populației să nu resimtă eventualele creșteri de costuri. „Am avut experiența compensațiilor, care este un instrument extrem de simplu pentru a absorbi orice creștere de tarif. Ceea ce le-am propus eu colegilor este ca 80% din populație să nu resimtă nicio schimbare, pentru că Guvernul are instrumentul necesar pentru a compensa în factură orice introducere de TVA, cu excepția cazurilor de consum exorbitant sau de venituri exorbitante. În schimb, veniturile suplimentare...
Citește articolul complet Înapoi